Posts Tagged ‘Grenache’

Castelul Sălbăticuţa de pe terasele Larzac

Saturday, February 2nd, 2013

La Sauvageonne 1La Sauvageonne 2Pe numele lui întreg, aşa cum îl vedeţi pe etichetă, vinul despre care vă vorbesc azi, sorbind pe îndelete din pahar, este Chateau La Sauvageonne, Cuvée Pica Broca, Terrrasses du Larzac, Coteaux du Languedoc 2010. E un vin care poartă semnătura cunoscutului producător din Sudul Franţei, Gérard Bertrand. La Sauvageonne înseamnă, în franceză, “Sălbăticita” sau “Sălbăticuţa”, cum vreţi, iar Pica Broca se zice crengii mici în occitană. E un cupaj făcut din Grenache şi Syrah, provenind din vii vechi, cu randament redus, ţinut 12 luni în baricuri. Mirosul e de flori sălbatice şi smochine, de piele tăbăcită si afumată. Gustul e, în prima fază, de smochină, iarbă amară (plăcută, însă), ciocolată, vişine. Taninii sînt fermi dar fără să deranjeze, dimpotrivă. Post-gustul e lung şi plăcut, terminîndu-se într-o nuanţă dulce-amăruie.

Subliniez ceea ce mi-a atras atenţia la recomandările culinare făcute de producător: carne de Aubrac şi brînză de Larzac. Eu am asociat o felie de pîine prăjită cu untură de raţâ pesyte care am presărat ceapă prăjită şi boia. O minune! Preţul unei sticle, opt euro şi 50 de cenţi. Fiecare bănuţ e meritat!

Aş da Mile (X) de la mine!

Monday, January 21st, 2013

MillexMillex contraCei care produc vin în zona apelaţiunii Costières de Nîmes ar putea recita mîndri: “Sîntem aici de două mii de ani/ şi facem vin de cînd eram romani”. Adică de pe vremea lui Julius Cezar. Podgoriile de aici au o istoria bimilenară, dar Apelaţiunea ca atare datează numai din 1986. Vinul de Nîmes se pare că a plăcut şi papilor pe vremea cînd aveau sediul la Avignon! Şi dacă le-a plăcut romanilor şi pailor care nu erau la roma, cred că nu e greu să ne placă şi nouă. Vinul de acum se numeşte MileX Reserve, este foarte tînăr, din 2011, şi e produs de un grup care se numeşte Vignerons Créateurs Acest grup e alcătuit din cooperativele viticole din Bellegarde, Jonquières Saint Vincent, Manduel şi Saint Gilles, localtăţi la graniţa cu Parcul natural Camargue.Cupajul este de Syrah si Grenache şi are 13,5 tărie alcoolică. Am fost suprins plăcut de cum se prezintă vinul (chiar şi prezentarea la sticlă e atentă, cu  stema Apelatiunii în relief!). Culoarea e de un roşu dens, viu, iar nasul de fructe roşii şi de mirodenii, cu note uşoare de cacao. Gustul, la fel, combină cireşele şi vişinele, la care se adaugă o senzaţie acidă de zmeură încă necoaptă. Post-gustul e lung şi plăcut, sprinten. Doar vorbim de un vin tînăr! Producătorii îl recomandă alături de carne la grătar, de paste şi de feluri de mîncare exotice. Eu l-am degustat cu nişte brînzeturi şi nu s-a supărat nimeni. Preţul unei astfel de sticle, 3,79 euro!

Sfîntul Firmin dă nume unui vin

Thursday, January 10th, 2013

Deux Freres Deux freres2-2Vă mărturisesc, pînă astăzi nu am auzit niciodată de Sfîntul Firmin. Cu ocazia unei vizite de o după amiază în Uzes, am ţinut să iau un vin din partea locului şi am ales o sticlă Domanine Saint Firmin. Ajuns acasă am căutat ce e cu acest Sfînt Firmin şi am aflat că e Sfînt şi în calendarul ortodox, şi în cel catolic şi se sărbătoreşte în aceeaşi zi, 11 octombrie. Numele lui întreg, de episcop, ar fi Firmin de Uzès, căci aici a trăit şi şi-a dus viaţa de slujitor al Bisericii. Vinul cu nume de domeniu cu nume de sfînt, ca să spun tot, este roşu, nefiltrat, de 13,5 %, un cupaj de Grenache şi Syrah din 2010 şi a costat 4,50 euro, la un magazin generalist. Se numeşte Les Deux Frères şi e făcut de Fraţii Blanc, producători şi recoltanţi. E ceva interesant cu vinul ăsta, nu e Vin de Pays, nu este nici AOC, este IGP, adică vin cu Indicaţie Geografică Protejată. IGP Duché d’Uzès e un nume de tranziţie doarece podgoriile din această zonă tocmai trec examenele pentru a deveni AOC în 2013, după ce li s-au dat toate avizele în 2012. dar cum pe eticheta vinului meu scrie 2010, nu avem un AOP, ci doar un IGP. Vinul este foarte plăcut, de un roşu purpuriu, cu nuaţe de violet. nasul e de fructe roşii cu nuanţe de lemn dulce (reglisse). Pentru că e un vin tînăr, care nu trebuie lăsat la învechit (e oprim între 3 şi % ani, după recomandarea producătorilor) se simte o prospeţime foarte prietenoasă, cu un gust de mure şi zmeură, plăcut, aproape gingaş. Un post gust de cireaşă bine coaptă. Mi-au plăcut, pe scurt, cei Doi Fraţi şi, cînd am să mai trec pe aici, poate iau şi vinul lor de top, Revelation, un cupaj de Grenache, Syrah şi Carignan, care la ei la magazin costă 11 euro. Oricum, sînt doi fraţi de treabă