Archive for the ‘Nu-i rău’ Category

Şi în lumea vinului se practică şmecheria de tip Adibas şi Mike

Monday, May 5th, 2014

Am luat o semi plasă. Nu mare. Ştiam bine Domaine de la Vivonne, am trecut de cîteva ori pe lîngă, în drum spre fermecătorul sat medieval Castellet. Văzusem în magazine vinul cu apelaţie de Bandol produs de acest domeniu, într-o treaptă de preţuri destul de semnificative (cel mai ieftin a fost la 19 euro sticla). Vinurile de Bandol sînt mai scumpe din cauza unui caiet de sarcini foarte dur care trebuie respectat. enumăr cîteva: culesul strugurilor trebuie făcut manual, învechirea se face minimum 18 luni în butoiae, iar 50% din cepage trebuie să fie din soiul de struguri Mourvedre. Poţi produce şi altfel, ar atunci trebuie să te încadrezi în AOC-ul mai larg, Cotes de Provence. Dacă nici rigorile astea nu le produci, poţi face pur şi simplu Vin de Pays.

Văd azi în Auchan o sticlă Les Hauts de la Vivonne, AOC Bandol, din 2009. Cu doar 5 euro 95! Pleaşcă! Ia să iau eu o sticlă. mă uit, Mis en bouteille la Castellet. Clar, au găsit un vin mai ieftin de la Domeniul Vivonne. Ajung acasă, desfac sticla, o las să se aerisească şi, între timp, caut pe internet vinul cu pricina pe site-ul Domaine de la Vivonne. Şi nu dau de el.

Pentru că acest vin este un fel de Adibas. Este un vin produs de un negociant din Castellet care a pus pe sticlă elemente gata să confuzeze consumatorul. Nu spun că nu e Bandol (nu ar îndrăzni nimeni să vină cu o astfel de contrafacere, mai ales într-un magazin cu nume), nu spun că nu e din 2009. Dar nu e de la Domaine de la Vivonne.

Cred că ieşirea bruscă în magazine cu un astfel de preţ s-a bazat şi pe faptul că vinul, din cîte mi-am dat seama gustîndu-l, e în vîrful maxim al maturităţii. În următorii ani îşi va pierde din calităţi. dar pînă atunci, pentru că l-am deschis astăzi, totuşi, să ne bucurăm de rodul ppămîntului!

La Grand Cru-ul lăudat să nu te duci cu sacul

Monday, January 28th, 2013

Franc Bigaroux 1Frank bigaroux contra 2Cel mai mult îmi plac vinurile care îmi plac. Nu rîdeţi, nu e chair atît de redundant ceea ce spun. Îmi place un anumit tip de vin, mai puternic, cu taninii evidenţi, cu un nas alcătuit din mai multe mirosuri suprapuse, cu un gust catifelat , dar în care să se simtă trecerea prin baric, cu un post gust lung şi plăcut. În această descriere destul de sumară aş putea exemplifca vinurile de Corbieres, Chateauneuf du Pape, Lirac. Pînă acum nu am avut nici o surpriză din această zonă. Dar nu mă rezum la atît, îmi mai plac şi vinuri care nu fac parte din preferinţele setate deja.Mai pescurt: există vi uri pe care le aleg dacă sînt pus eu, şi vinuri pe care le accept alese de alţii.  Am avut momente foarte plăcute alături de  de nişte Saint Emilion Grand Cru de excepţie. Cum nu e vinul din această seară, deşi are aceeaşi apelaţiune controlată. Eu un vin care, sînt convins, e pe placul altora, un vin fără corpolenţă deosebită, de 12,5 tărie alcoolică, fără o personalitate evidentă. Se numeşte Château Franc Bigaroux, Saint-Emilion Grand Cru, din 2010. Se poate să fi fost greşeala mea şi să mai fi trebuit ţinut un an, doi. Nu spun că e un vin prost, dar nu e chiar pe gustul meu. Deşi e o diferenţă între primul pahar şi cel de-al doilea, cînd vinul s-a mai deschis şi s-a apropiat de o “medie” a Saint-Emilion-ului. Citisem undeva că există vinificatori francezi care intenţionat trag de vin să-l scoată la o tărie alcolică sub 13 grade ca să poate fi un vin recomandat la masa de prînz, compatibil, adică, după un pahar, două (o sticlă în doi), cu condusul maşinii