Home | Bloguri | Traditii | TOP vinuri | Vinurile Romaniei | Producatori | Director | Forum  | Concursuri | Jocuri | Emisiuni TV | Foto | JOBS | Newsletter   > SHOP


C-așa-i vinul de la munte

poză 1poză 2 Mi-am zis să rămîn tot la un vin serios, de 15 grade,ca anteriorul,  și ce aveam la îndemînă a fost acest vin numit Altitude 450, din 2008, care părea că ne privește puțin de sus, mai ales că e semnat “Vinificatorii de la Muntele Ventoux. Bedoin”. Cum zona nu e foarte îndepărtată de Avignon și de Chateauneuf du Pape (40 de km), am zis că merită să încerc. A meritat, dar nu m-a dat peste cap. E un vin poate puțin cam sobru,vîrtos,  nu cred că pornește foarte multe discuții. E un vin mai tăcut, adică, mai de la munte. Stați așa, nu am spus că e rău, Doamne ferește, dar nu e un vîrf. E un vin normal, bun, făcut cinstit, din Grenache (majoritar) și Syrah, un cupaj tipic pentru zona asta. Culoarea e un roșu închis, cu reflexe purpurii. E drept că anul nu a fost unul foarte bun (cum e 2009, de pildă, pentru zona de referință). E genul de vin pe care-l servești unei delegații, ca să fie aproape de gusturile fiecăruia. M-aș bucura să avem în România și astfel de vinuri, mediu-superioare, care să tragă după ele vimnurile de mai jos și spă le împingă mai sus pe cele de deasupra lui.

Update: al doilea pahar s-a deschis mult mai bine și parcă am mai intrat și noi în vorbă. S-a aerisit bine și i-am descoperit niște calități (amploarea gustului, persistența taninoasă a post-gustului) pe care nu le-am observat atunci cînd am scris rîndurile de mai sus. A luat, totuși, medalie de bronz la concursul de la Macon din 2010!C-așa-i vinul de la munte, tre’ să bei pahare multe! Nu e rimă, e asonanță, dar exprimă artistic o realitate!

One Response to “C-așa-i vinul de la munte”

  1. Mihaela Tutu says:

    Va invitam sa vizitati magazinul online de vinuri romaesti si importate din marile atri producatoare de vin, Winery Outlet
    http://winery-outlet.com/

Leave a Reply


Links: Vinuri romanesti | JOBOSCOP | JOBS | CSF.ro | Horoscop | Retete culinare | Cafenele, Restaurante si Puburi | Referate

  eXTReMe Tracker Blogosfera Vinul.ro