Archive for September, 2013

Dragă Mirela și dragă Vincent, ați făcut un vin roșu competent

Friday, September 27th, 2013

Domaine Mireille et VincentDomaine Mireille et Vincent contraetichetaDupă cum se știe (chiar dacă nu se știa pînă acum, de acum se știe!), Côtes du Rhône AOC este o “denumire controlată” de-a lungul Rhonului, de la Vienne (localitate din Franța, nu din Austria!) pînă la Avignon. În acest areal există și AOC-uri specifice, mai restrînse, cu niște caiete de sarcini diferite: côte-rôtie, condrieu, château-grillet, saint-joseph, cornas, saint-péray, crozes-hermitage, hermitage, côtes-du-rhône villages , vinsobres, rasteau, gigondas, beaumes-de-venise, muscat de Beaumes-de-Venise, vacqueyras, châteauneuf-du-pape, lirac și tavel.Toți producătorii din aceste zone produc vin în cadrul AOC-urilor respective (vinuri mai scumpe) și în cadrul AOC-ului amplu, care acoperă valea Rhonului, un vin, de obicei, mai ieftin. Dar nu neapărat mai slab. Am întîlnit cîteva “côtes-du-rhône” de excepție. Pentru că e greu că un producător care face un excelent Chateauneuf du pape, are restul vinului, îmbuteliat cu denumirea  côtes-du-rhône, foarte prost. Vinul acestei postări este produs în zona comunei Valreas, în podgoria familială de 15 hectare numită Domaine Mireille et Vincent, recolta 2009, din struguri cules manual (asta e specificat pe sticlă pentru că acest cules manula nu este o obligație a caietului de sarcini , cum e în alte locuri). Un cupaj de grenache, syrah, cinsault și carignan, la 14 grade. Un vin de un roșu sumbru, cu reflexe de purpură, cu un nas complex, puternic, de fructe negre, cafea, piper. Aș spune că e un nas tipic pentru vinurile din acest AOC. Doar că la prima înghițitură această tipicitate a fost nuanțată: o strucută suavă și putyernică în același timp, cu gust de mure, magiun de prune afumat puțin, ciocolată neagră, piper. După ce s-a deschis de tot, am simțit și o dulceață de vișine amare (da, pare oximoron dar nu e), cu un post gust lung și plăcut susți nut de taninii bine integrați. Foarte interesantă combinațiua de suplețe cu cea de forță pe care o simți la acest vin. Prețul unei stcile , undeva sub 4 euro în supermarché.

 

Casa Magrez de Uruguay, 2006, o bucurie pe cale de dispariție

Monday, September 23rd, 2013

Casa Magrez UruguayVă mărturisesc, nu am știut că Uruguay este al patrulea producător de vin din America de Sud. știu că pe primele două locuri se află Argentina și Chile. Probabil, pe trei o fi Brazilia. Am gustat pentru prima dată un vin de Uruguay în vara și toamna asta. De fapt, au fost două sticle din același vin, Casa Magrez de Uruguay, o minunăție pe bază de Tanat, care e soiul național uruguayan (așa cum Chile are Carmenere și Argentina, Malbec). Am căutat pe inyternet sticla și am văzut că mai sînt în vînzare, pe C discount, doar șase sticle. Probabil că niciuna nu va ajunge la mine! :)

În primul rînd, eram sigur că vinul e bun pentru că poartă marca Bernanrd Magrez, o garanție în sine. Am băut cîteva vinuri ale acestui “compozitor de vinuri rare” (vreo două spaniole de excepție). Apoio m-am gîndit că, fiind din 2006, deja, la șase ani de acasă vinul nu are cum să nu fie bun. Repet, o minunăție (60% Tannat, 20% Cabernet Franc, and 20% Merlot), o culoare intensă, un roșu profund, închegat,  un nas complex, greu de desfăcut în părți componente, apoi un gust suprinzător, de fructe negre și roșii, de magiun, de ciocolată neagră. Un postgust lung și plăcut, cu urme de caramel. Un vin complicat și, în același timp, abordabil. Care mă va face să mă uit mai cu atenție după vinuri din Uruguay.

“Back in business” cu un vin minunat: Chateau de l’Ille, Cuvée Angelique, 2010

Friday, September 20th, 2013

Cuvee AngeliqueNu, nu am abandonat blogul. Atîta doar că m-am moleşit, iar asta e explicabil pentru viaţa din Sud. Am tot amînat revenirea la  blog, a fost vară, a fost cald, motive din astea mai am. Dar sînt din nou aici. Am avut parte de cîteva zeci de vinuri excelente, pentru unele mi-am făcut notiţe, aşa că nu e totul pierdut. Pentru altele nu am notat nimic, dar sper să le mai întîlnesc. Astăzi vă vorbesc despre un vin dintr-o zonă pe care am îndrăgit-o foarte tare, AOC Corbières, în Languedoc. Nu am avut niciodată nici o dezamăgire cu vinurile de acolo. Ba, mai mult, am avut parte de cîteva surprize foarte plăcute. Despre unele vă voi vorbi, mai am notiţele!

Vinul de astăzi l-am cumpărat de la Tîrgul de Vinuri Auchan. E un  Corbières, desigur, de la Chateau de l’Ille, Cuvée Angelique., notat cu aur în selecţia Gilbert & Gaillard. E un cupaj  cu 60% Syrah şi 40% Grenache, un vin fin şi cu un corp foarte bine conturat, în acelaşi timp. Prima senzaţie , primul miros mi s-a părut că ar fi unul de salină, dar poate am fost influenţat de faptul că, am citit, domeniul se află în vecimnătatea unei saline. Apoi nişte fructe roşii, piper, parcă, şi miros de rădăcină. Gustul este complex, şi deşi mă aşteptam la un vin care să se impună din prima cu strucura puternică, am dat de un vin graţios, la prima vedere. Apoi, în persistenţa foarte plăcută se simte şi fineţea taninilor. La următoarele gustări vinul se deschide tot mai mult, spre dulceaţă de fructe sălbatice, cu o amărăciune bine condusă şi, repet, cu un post-gust lung şi plăcut. Tăria alcoolică este de 13,5, deşi vinurile din zonă stau, undeva pe la 14 %.

Bine, vă las, mă bucur că ne-am revăzut!