Archive for January, 2013

Domaine de la Solitude, un vin pe care nu trebuie să-l bei singur!

Wednesday, January 30th, 2013

Domaine d ela SolitudeAm desfăcut, în seara asta, un Côtes du Rhône 2009, de la Domaine de la Solitude (Domeniul Singurătăţii, pentru nefrancofoni), vin făcut chiar în zona Chtaeauneuf du Pape. Cele mai multe vinuri ale acestui domeniu poartă apelaţiunea papală, dar, conform regulamentelor framnţuzeşti, nu tot vinul prpdfus pe un domeniu are dreptul la AOC-ul din acea zonă. Aşadar, aceiaşi oameni care produc sub o etichetă premium,  fac şi un vin “mai popular”, mai ales la preţ. Un vin frate cu vinurile mari. Un  vin făcut din  Syrah, Grenache noir, Cinsault, Carignan, la o tărie alcoolică de 14,5. Cum am avut bucuria să vizitez Chateauneuf du Pape pentru a scrie un reportaj pe care-l puteţi citi în vinul.ro. Sînt 300 de producători (proprietari şi negocianţi) care produc sub această etichetă. Deci, în mod clar există cîteva direcţii şi în Chateauneuf du pape (vreo trei), vinul de aici avînd ceea ce am putea numi diversitate în unitate. Mă întorc la vinul din acestă seară de o culoare roşu intens (roşu papal?), cu un nas combinînd murea, afina, mirosul de ienupăr, parcă. Gustul e generos, cărnos, plin, catifelat si puternic, an acelaşi timp. Un gust bogat, cu tanini discreţi dat prezenţi, cu un post-gust persistent. Cum vinul nu are contra-etichetă, nu există recomanări culinare pentru acest vin. Eu spun că se potriveşte de minune cu m,ezeluri afumate, cu carne roşie, dar şi cu brînzeturi tari. Eu l-am asociat cu o Sobresada de mallorca, un sortiment spaniol picant, asemănător cu chorizo, dar cu o considtenţă mai slabă, ca un fel de pateu sau lebăr, Din păcate nu am avut cu cine să discut despre vin faţă în faţă, m-a urmărit numele domeniului! Preţul nu-l mai ţin minte, oricum, undeva în jur de 5-6 euro sticla.

La Grand Cru-ul lăudat să nu te duci cu sacul

Monday, January 28th, 2013

Franc Bigaroux 1Frank bigaroux contra 2Cel mai mult îmi plac vinurile care îmi plac. Nu rîdeţi, nu e chair atît de redundant ceea ce spun. Îmi place un anumit tip de vin, mai puternic, cu taninii evidenţi, cu un nas alcătuit din mai multe mirosuri suprapuse, cu un gust catifelat , dar în care să se simtă trecerea prin baric, cu un post gust lung şi plăcut. În această descriere destul de sumară aş putea exemplifca vinurile de Corbieres, Chateauneuf du Pape, Lirac. Pînă acum nu am avut nici o surpriză din această zonă. Dar nu mă rezum la atît, îmi mai plac şi vinuri care nu fac parte din preferinţele setate deja.Mai pescurt: există vi uri pe care le aleg dacă sînt pus eu, şi vinuri pe care le accept alese de alţii.  Am avut momente foarte plăcute alături de  de nişte Saint Emilion Grand Cru de excepţie. Cum nu e vinul din această seară, deşi are aceeaşi apelaţiune controlată. Eu un vin care, sînt convins, e pe placul altora, un vin fără corpolenţă deosebită, de 12,5 tărie alcoolică, fără o personalitate evidentă. Se numeşte Château Franc Bigaroux, Saint-Emilion Grand Cru, din 2010. Se poate să fi fost greşeala mea şi să mai fi trebuit ţinut un an, doi. Nu spun că e un vin prost, dar nu e chiar pe gustul meu. Deşi e o diferenţă între primul pahar şi cel de-al doilea, cînd vinul s-a mai deschis şi s-a apropiat de o “medie” a Saint-Emilion-ului. Citisem undeva că există vinificatori francezi care intenţionat trag de vin să-l scoată la o tărie alcolică sub 13 grade ca să poate fi un vin recomandat la masa de prînz, compatibil, adică, după un pahar, două (o sticlă în doi), cu condusul maşinii

 

Şapte francezi pentru un vin argentinian

Friday, January 25th, 2013

Clos de Los sieteClos de los contraPentru că astăzi am considerat că merit, mi-am oferit bucuria unui vin pe care-l ştiam şi de care m-am bucurat pe două continente, adică la noi şi în SUA. Un vin argentinian făcut de un francez, Michel Rolland, pe pămîntul unui grup de 7 investitori. Povestea o puteţi găsi aici. Este un vin la care raportul calutate preţ este extraordinar. Preţul e de aproximativ 13 euro. Fişa tehnică foarte documentată a acestui vin o găsiţi aici. Se spune că acest vin, Clos de los Siete, deşi este un vin din Lumea Nouă, e vinificat foarte în stilul lumii vechi, mai precis, după metoda Bordeaux. Culoarea îl apropie de Bordeaux, un roşu sumbru, opac. Nasul e intens, de fructe negre (mure, afină) cu o uşoară notă de lemnd şi una şi mai uşoară de piele tăbăcită. Atacul este impresionant, un gust amplu, bazat pe fructe negre, cu o aciditate foarte bine rotunjită, cu tanii catifelaţi. Post-gustul e lung şi sec, cu o amărăciune plăcută. E un vin pe care vi-l recomand şi-l recomand şi celor care nu beau de obicei vin. Vor fi cuceriţi de farmecul acestui argentinian simpatic şi bine crescut!

Vinul cult ne pace mult!

Wednesday, January 23rd, 2013

Segala 1Segala 2Michel Raynaud crede despre sine că e un vigneron culte, şi şi-a făcut o emblemă din asta. Prntre creaţiile lui mi săa părut interesant un vin numit “Cusut de mînă” (cousu main). Dar nu despre acest vin vă vorbesc în seara asta, ci despre unul care nici nu figurează pe saitul vinificatorului cult, Domaine Ségala le Haut, Corbieres, 2010. Ţin minte că am degustat un 2008 foarte bun, de acelaşi autor. dar atunci nu aveam blog! Iarăşi mi s-a părut interesant faptul că acest făcător de vinuri ţine cont de fazele lunii pentru recoltă şi pentru munca în vie! Nu ştiu ce e geocultura, dar domnul Michel Raynaud o practică. Înainte de a trece la descriere, vreau să vă spun că semnătura de pe etichetă este un semn de seriozitate. Nu am găsit nici un vin semnat şi rasolit! Vinul de astăzi este o combinaţie de Vieux Carignan, Grenache şi Syrah, parţial maturat în baricuri de stejar franţuzesc. Are o culoare roşu- grena, un nas tipic pentru Corbieres, fructe roşii, frunziş ud, de pădure. Gustul e amplu, cu tanini uşori, cu o umbră de marmeladă (mă scuzaţi, asta mi-a venit în minte cînd am gustat). Un post-gust lung şi amabil. E un vin care costă în jur de patru euro şi are 14 grade. Autorul îl recomandă alături de mîncare gătită, puternică. Eu nu am avut ladispoziţ’ie aşa ceva, aşa că am alăturat cîteva felii de salam de Nădlac! O minune de asociere!

Aş da Mile (X) de la mine!

Monday, January 21st, 2013

MillexMillex contraCei care produc vin în zona apelaţiunii Costières de Nîmes ar putea recita mîndri: “Sîntem aici de două mii de ani/ şi facem vin de cînd eram romani”. Adică de pe vremea lui Julius Cezar. Podgoriile de aici au o istoria bimilenară, dar Apelaţiunea ca atare datează numai din 1986. Vinul de Nîmes se pare că a plăcut şi papilor pe vremea cînd aveau sediul la Avignon! Şi dacă le-a plăcut romanilor şi pailor care nu erau la roma, cred că nu e greu să ne placă şi nouă. Vinul de acum se numeşte MileX Reserve, este foarte tînăr, din 2011, şi e produs de un grup care se numeşte Vignerons Créateurs Acest grup e alcătuit din cooperativele viticole din Bellegarde, Jonquières Saint Vincent, Manduel şi Saint Gilles, localtăţi la graniţa cu Parcul natural Camargue.Cupajul este de Syrah si Grenache şi are 13,5 tărie alcoolică. Am fost suprins plăcut de cum se prezintă vinul (chiar şi prezentarea la sticlă e atentă, cu  stema Apelatiunii în relief!). Culoarea e de un roşu dens, viu, iar nasul de fructe roşii şi de mirodenii, cu note uşoare de cacao. Gustul, la fel, combină cireşele şi vişinele, la care se adaugă o senzaţie acidă de zmeură încă necoaptă. Post-gustul e lung şi plăcut, sprinten. Doar vorbim de un vin tînăr! Producătorii îl recomandă alături de carne la grătar, de paste şi de feluri de mîncare exotice. Eu l-am degustat cu nişte brînzeturi şi nu s-a supărat nimeni. Preţul unei astfel de sticle, 3,79 euro!

Castelul Apelor Vii tocmai între vii

Friday, January 18th, 2013

Aigues Vives1Aigues Vives2Unul dintre vinurile de mare excepţie (ştiu şi ce înseamnă mare, şi ce înseamnă excepţie) l-am cumpărat acum doi ani de la un supermarket. M-a atras faptul că era din 2006, că se numea Grande Reserve si că era la preţul de 4 euro (aprox). L-am deschis seara şi am avut o surpriză adevărată. Era un vin special, deosebit, aproape de vinul ideal pe care-l am eu în cap şi pe papile. Se numeşte Chateau Aigues Vives (adică, tălmăcit, castelul Apelor vii). A nu se confunda cu localitatea Aigues Mortes, de unde au pornit nişte cruciade. castelul acesta se află în Apelaţiunea Corbieres. După acest vin am mai luat ceva Corbieres si nu am fost dezamăgit. E o zonă care afişează cu mîndrie eticheta Sud de France. Revin la vin. E un vin îmbuteliat la chateau şi produs de un recoltant. Are 14 grade tărie alcoolică. E un samblage de Syrah, Grenache, Carignan şi Mourvedre, care a stat 12 luni în butoaie de stejar. nasul este surprinzător, de pudră de cacao, de sirop de trandafiri, de fructe roşii. Gustul e un amestec subtil de magiun de prune, de dulceaţă de afine, (chiar de afinată!), cu un post-gust lung, plăcut, amărui-acrişor-dulce. Cum mi-am cumpărat vreo zece sticel, am avut prilejul să-mi surprind prietenii cu acest vin. i-am pus să ghicească preţul şi toţi au plutit peste 20 de euro! Astăzi am avut o supriză cînd am desfăcut sticla: dopul avea crucea lui Gerard Bertrand şi chiar iniţialele sale. Am mers pe internet şi am aflat că Gerard Bertrand a cumpărat Castelul Aigues Vives. Deci, nu numai eu m-am prins că aici vinul e foarte ofertant!

 

La Saint-Estephe, dacă nu ai Castel, e bună şi Rezerva

Thursday, January 17th, 2013

rezerva de balmontRezerva de Balmont, contraVinul de azi este dintr-un AOC foarte tare, din Bordeaux, dar nu e un Chateau, nu e îmbuteliat la proprietate, iar producătorul nu este recoltant. Poate să fie doar un negociant. Îi lipsesc nişte atu-uri de care eu am ţinut cont pînă acum. Dar am zis că n-o fi foc dacă încerc un vin cu nume “de familie” foarte bun. El se numeşte Réserve de Balmont, e din 2009 şi are 13 grade alcoolice. Este, după cum reiese din titlu, un Saint-Estephe, despre care puteţi citi aici . E vecin cu o altă denumire celebră, Pauillac, în Haut Médoc. Bun, după ce am încercat să vă spun ce nu are vinul ăsta, cel puţin în mod formal, să vă spun şi ce are. Păi, în primul rînd, are ţinută. Se vede că e un vin elegant, de culoare tipică pentru Bordeaux, intensă. Un nas fin dar intens, de fructe roşii, de vanilie şi de piper alb. Gustul este rotund, plăcut, cu o astringenţă bine colorată. Are ceva din dulceaţa de cireşe amare, taninii sînt discreţi, iar post-gustul persistent. E un vin gîndit pentru gustul comun, dar în zona lui superioară. Da, e un Saint Estephe! L-am cumpărat cu 7.99 de la un tîrg de vinuri, acum doi ani. A meritat să-l păstrez, nu s-a făcut de rîs. Am gustat, alături de el, nişte brînzeturi. Franţuzeşti, desigur! Şi s-au potrivit bine.  Producătorii spun că ar merge cu tot felul de cărnuri gătite sau prăjite, cu mezeluri din carne şi cu brînzeturi. deci, nu am fost pe alături!

Castelul Montaurone, un vin pe placul templierilor

Monday, January 14th, 2013

Coteaux d'aixCoteaux d’Aix-en-Provence este cea de-a doua denumire provensală, ca mărime, după Côtes de Provence, grupînd 3500 de hectare de vie, în 49 de comune, majoritatea în departamentul Bouches-du-Rhône. Ei, bine, între comunele astea se numără şi comuna Saint Canat, aproape de Aix en Provence. Ei,şi mai bine, în comuna asta se află domeniul Chateau Montaurone. În secolul al XVIII-lea, aici era o unitate de comandă a cavalerilor templieri. Şi, desigur, şi o podgorie pentru uzul acestor bărbaţi curajoşi care nu glumeau cu vinul. Îl dădeau peste cap!. Din producţia acestui Chateau, din 2008, o sticlă stă pe masa mea. Mică-i lumea! Dacă era din an fără soţ, acelaşi vin se putea numi Château Touloubre, dar, în acest caz, îl puteam cumpăra numai la restaurant. Aşa au oamenii ăştia un fix, fac vinul Touloubre numai în ani impari. “Cuvée  Tradition” se mai numeşte vinul din această sticlă, şi deţine 13 grade alcoolice. Deşi nu are contraetichetă,şi deci, nu ne dă nici un detaliu, m-am interesat şi  compoziţia este, cum îi spune numele,  tradiţională, adică  Grenache, Syrah şi Cabernet Sauvignon. e op culoare roşie, vie, vinul e foarte plăcut şi, pentru că nu este foarte tare, poate fi băut şi vara, în Sudul Franţei,la o terasă, ca alternativă la rose-ul omniprezent. Nasul; e proaspăt, de piele şi magiun. Gustul este suav, de vişină, cu o astringenţă plăcută care se păstrează şi în post-gust, probînd tanini discreţi. Ei, ce să zic, dacă le-a plăcut templierilor, n-are cum să nu ne placă şi nouă!

Excelenţa Voastră, sînteţi bucuria noastră

Friday, January 11th, 2013

Liraclirac contra etichetăAOC Lirac se învecinează, direct, cu Châteauneuf-du-Pape, pe cealaltă parte a Rhonului. Papa Ioan al XII-lea a băut vinul roşu de aici, i-a plăcut, iar cei de la “Cave des Vins du cru Lirac” i-au dedicat pontifului un vin care se numeşte Son Excellence. Eu am acest omagiu  lichid în ediţia din 2008, la 13,5 %. Ştiam de Lirac, mai gustasem de trei ori, chiar am discutat cu cineva, cu un francez avizat, despre această podgorie cam discretă pentru ceea ce produce. Despre regulile stricte de producere sub numele Lirac puteţi citi aici. Este un vin clectiv, cum ar veni, dar poartă menţiunea îmbutelierii la proprietate şi pe aceea de “recoltant”. 2008 a fost un an bun, dar nu excelent, cum a fost 2009, deşi, chiar în numele vinului se vorbeşte despre excelenţă! Culoarea e un roşu dens, iar primul nas este de fructe negre şi piele tăbăcită. Mie mi-a evocat şi buruieni uscate şi strivite. Gustul este foarte elegant, de fructe negre, mirodenii (nucşoară? sau mi s-a părut?) şi lemn dulce (reglisse). Postgustul e persistent, taninii, deşi discreţi, se simt îndelung. dacă ar fi să aleg un singur cuvînt cu care să-l caracterizez, aş reţine “elegant”. Preţul unei sticle, undeva pe la 8 euro. Producătorii spun că merge cu carne roşie la grătar şi cu vînta. Eu care nu l-am băut în timpul mesei, ci seara, am considerat că merge bine şi singur. Al doilea pahar merge bine cu primul!

Sfîntul Firmin dă nume unui vin

Thursday, January 10th, 2013

Deux Freres Deux freres2-2Vă mărturisesc, pînă astăzi nu am auzit niciodată de Sfîntul Firmin. Cu ocazia unei vizite de o după amiază în Uzes, am ţinut să iau un vin din partea locului şi am ales o sticlă Domanine Saint Firmin. Ajuns acasă am căutat ce e cu acest Sfînt Firmin şi am aflat că e Sfînt şi în calendarul ortodox, şi în cel catolic şi se sărbătoreşte în aceeaşi zi, 11 octombrie. Numele lui întreg, de episcop, ar fi Firmin de Uzès, căci aici a trăit şi şi-a dus viaţa de slujitor al Bisericii. Vinul cu nume de domeniu cu nume de sfînt, ca să spun tot, este roşu, nefiltrat, de 13,5 %, un cupaj de Grenache şi Syrah din 2010 şi a costat 4,50 euro, la un magazin generalist. Se numeşte Les Deux Frères şi e făcut de Fraţii Blanc, producători şi recoltanţi. E ceva interesant cu vinul ăsta, nu e Vin de Pays, nu este nici AOC, este IGP, adică vin cu Indicaţie Geografică Protejată. IGP Duché d’Uzès e un nume de tranziţie doarece podgoriile din această zonă tocmai trec examenele pentru a deveni AOC în 2013, după ce li s-au dat toate avizele în 2012. dar cum pe eticheta vinului meu scrie 2010, nu avem un AOP, ci doar un IGP. Vinul este foarte plăcut, de un roşu purpuriu, cu nuaţe de violet. nasul e de fructe roşii cu nuanţe de lemn dulce (reglisse). Pentru că e un vin tînăr, care nu trebuie lăsat la învechit (e oprim între 3 şi % ani, după recomandarea producătorilor) se simte o prospeţime foarte prietenoasă, cu un gust de mure şi zmeură, plăcut, aproape gingaş. Un post gust de cireaşă bine coaptă. Mi-au plăcut, pe scurt, cei Doi Fraţi şi, cînd am să mai trec pe aici, poate iau şi vinul lor de top, Revelation, un cupaj de Grenache, Syrah şi Carignan, care la ei la magazin costă 11 euro. Oricum, sînt doi fraţi de treabă